Visez la o Românie normală…oare care este?

Niște gânduri din 2012, valabile și acum

P1630360

În care legile sunt respectate de către cei care le fac şi sunt aplicate de toţi, chiar şi de către puternicii zilei…

În care sunt apreciate competenţa, munca, priceperea, cinstea, dăruirea…

În care părinţii şi profesorii sunt modele, şi nu apariţiile efemere şi nonvalorile promovate de media…

În care există demnitate şi omul nu se lasă strivit de maşinăria celor care ne conduc fără pricepere…

In care copiii noştri să aibă unde lucra şi nu să fie nevoiţi să plece cât văd cu ochii şi să vorbeasca alta limbă pentru că le este ruşine de unii compatrioţi…

Imi doresc să văd familii normale cu părinti care nu-si educă prin telefon copiii pentru că sunt plecaţi în Italia, Spania, Franţa  să-şi câştige existenţa…

Nu pot fi decât patetică, pentru că  găseşti de toate în zilele astea, de la furie, la impostură, comic, bancuri (recunosc nu prea mai erau!) la lucruri care te fac să speri iar şi iar. Le găseşti la televizor, în ziare, pe internet, în stradă!

Se scriu pe internet scrisori minunate de către tineri, uite că mai există tineri frumoşi care scriu ca Oana: „Eu ies pentru că inima României bate în mine și doare”.

Pe Facebook aleg sloganurile ce le mai bune:”Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”.

Parcă ne-am trezit dintr-un somn , eram îndobitociţi şi acum strigăm, fiecare în felul lui:Vreau o societate civilă eliberată de lichele şi oportunişti. “Deşi pare imposibil un dialog cu autorităţile actuale, asta e prima formă de rezolvare a situaţiei tot mai tensionate”, se mai scrie pe net.

Lelia Munteanu scrie si depsre bătăuşii din piaţă:Sunt rodul reformei morale, rodul reformei în educaţie, rodul necopt al tuturor reformelor. Uitaţi-vă bine la ei – sunt coşmarul nostru vinovat Băieţaşii pe care toate guvernările i-au uitat în spatele blocului”.

Găseşti de toate şi îţi revin în minte scene din literatură:”Capul lui Moţoc vrem” sau coana Efimiţa a lui Caragiale: “Bine, frate, revuluţie ca revuluţie, da’ nu-ţi spusei că nu-i voie de la poliţie să dai focuri în oraş”?

Societatea noastră e plină de paradoxuri. Seneca spune:”Nu va ajunge mai înainte cel ce merge mai repede, ci cel ce ştie unde merge”. Noi nu prea ştim!

Paradoxul cotidianului: ”Lucrurile cele mai mărunte sunt cele mai importante”. A fost nevoie de un chibrit numit Arafat să se aprindă liniştea grea care acoperea butoiul cu pulbere al nemulţumirilor. Căci Schopenhauer spunea, paradoxal:”Tăcerea e strigătul cel mai puternic”.

Am pierdut  în viaţă multe lucruri de mai multe ori.  Dar, prin aceste “pierderi”, astăzi am înţeles valoarea “câştigului”… pentru că totdeauna este posibil să te baţi pentru ceea ce iubeşti şi pentru că totdeauna este timp  să o iei de la început.

Şi ca să termin tot cu un paradox al culturii: ”Televizorul este o sursă de cultură… de fiecare data când cineva îl porneşte merg în altă cameră si citesc o carte.”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s