Timbrul cultural îmi evocă imagini apocaliptice

Au apărut multe articole pe această temă și multe sunt proteste pentru legea timbrului cultural. De dexemplu: http://adevarul.ro/cultura/carti/lovitura-gratie-data-culturii-cartile-tratate-fel-tigarile-sibauturile-alcoolice-1_54e09c51448e03c0fda212bb/index.html

Dar aici găsiți și mai multe explicații:  http://www.mediafax.ro/cultura-media/usr-noul-proiect-de-lege-a-timbrului-cultural-inlatura-orice-posibilitate-de-evaziune-fiscala-13838128

La scurt timp după preluarea puterii naziștii germani au ars la 10 martie 1933 în piața operei din Berlin toate cărțile care propagau idei comuniste și care după părerea lor nu corespundea cu spiritul german. Acestea erau în cea mai parte opere ale unor scriitori evrei. Acțiunea de distrugere a cărților a urmat în alte 21 de orașe universitare din Germania.(http://ro.wikipedia.org/wiki/Arderea_c%C4%83r%C8%9Bilor_%C3%AEn_Germania_(1933)

Bun, arderea cărților a fost o metodă disperată aplicată de-a lungul vremurilor și de alții, să nu uităm de România în perioada comunistă. Se pune întrebarea de ce sunt cărțile atât de periculoase…și răspunsuri poate da fiecare după mintea și cultura lui.

Pentru mine arderea cărților este o scenă de coșmar legată de bunica maternă care făcea sâmbăta pâine și, în loc să ardă vreascuri pentru încălzirea cuptorului, s-a suit în pod și cobora cărți pe care le punea pe foc. Bombănea și profera blesteme de genul „Arză-i-ar focul”  fără să mă bage în seamă, deși am urcat și eu în pod și încercam să văd ce cărți sunt acolo. Mi le smulgea din mână și le arunca în chelteul de nuiele cu care căra de obicei lemne tăiate. Nu-mi vorbea, parcă o ceață roșie îi coborâse pe creier, era ca un vânt rău care spulbera cărțile. Nu am mai simțit niciodată atâta furie pe care nu o înțelegeam, care mă îngheța și-mi producea o mare disperare pentru că îmi părea plină de nonsens. De ce sa arzi cărți, sunt atât de liniștite, atât de frumoase, atât de puține! Nu cred ca avea ea cine știe cărți acolo, am impresia ca nici nu știa să citească…Nu am îndrăznit să întreb pe nimeni, oricum nu cred ca mi-ar fi dat cineva un răspuns!

Răspunsul l-am aflat peste muti ani, abia după 1989: bunicul meu fusese închis la canal pentru „gură mare”, probabil și cărțile unora au fost confiscate, arse, probabil cineva a fost închis pentru că poseda anumite cărți…Exista atunci o conspirație a tăcerii ca să ne protejeze pe noi, copiii, ca să se protejeze pe ei, ce rost avea să vorbești!

Nu am scăpat de acea imagine niciodată și arderea cuptorului de pâine îmi amintește totdeauna de cărți arse, de lacrimi și de disperare!

De ce am asociat această amintire cu timbrul cultural!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s