Jurnal de grădinar…în cuplu

19665216_674571882751941_1338190961318303573_n.jpg

Ei, da, astăzi am avut ajutoare! A venit soțul în excursie de studii… gastronomice.Cred că s-a săturat de cartofi prăjiți. E leguma lui preferată. A mea, nu!
Imi dă telefon după ce vine de la pescuit să-i dau lista de dorințe…ca peștișorul de aur! Zic: 6 vinete, 2 kg de ardei gras…Nu vrei și lubeniță? Ba da.
Il intreb eu dacă vrea să fac ciorbă de ardei umplut sau de perișoare. Alege perișoare. Ii spun să ia atunci ardei mai mare, de copt. Merge în piață la Sebeș și alege doi ardei foarte mari, la care vânzătoarea îl întreabă pentru ce îi cumpără. El răspunde că pentru ciorbă. Doamna adaugă:” Intr-unul intră un kil de carne…” El completează: De-abia termină mai repede!” Și doamna îi alege ardei mai mici. Ii par cam mulți, așa că nu ia 2 kg.
Vine la Miercurea și, cum intră, îmi spune ce boacănă era să facă, noroc de ajutorul doamnei. Dar eu pentru copt am zis să iei! Nu pentru ciorbă?! Mă zăpăcești!
Bun, îi dau lista de atribuții și ne vedem de treabă. Plec în grădină …larmă în vişin, graurii s-au descurcat și au intrat pe sub plasă. Când au auzit că vin, au ieşit cumva, cu excepția unuia, l-am pozat, dar nu știu ce se vede în poză. A trebuit să culeg și restul de fructe, duşmanii mă pândeau din cireşul vecinei pe care îl devoraseră deja.
Nu știu de unde am luat vişinul ăsta că e atât de acru! Probabil din piață din Sebeș că am mai pățit-o cu cei care vând pomi acolo. Acum vreo patru ani, cer un gutui. După vreo 3 ani, când mă hotărăsc să-l tai că nu rodea…face mere! Niște mere liliputane care au și căzut. De două ori cumpăr trandafiri, albi sau galbeni, şi mereu ies roșii. Așa că se minte ca-n piață ar putea fi
o nouă expresie.
Să aveți parte de oameni sinceri! Că vorba aia: dacă spun adevărul despre alții sunt sinceri, dacă ne spun nouă ne jignesc!

Jurnal de grădinar…cețos

Aseară, pe la ora 22, era un cer negru înspăimântător. Va ploua, sigur, după cum mă anunțase dragul de FB…că deja plouă la Miercurea să-mi iau umbrela…numai că atunci era senin! Ăștia de la FB l-au angajat pe Nostradamus! Plouă după câteva ore. După uvertura cu vânt și efecte sonore, vin niște picături.De astea am mai văzut noi și nu s-o spăriat gându’, cum ar zice cronicarul.
Deodată vine o răpăială de am crezut că e grindină. Incep să umplu gălețile cu apă de ploaie…apare soțul și mă întreabă nevinovat: „Ai chemat pompierii?”
Ploaia n-a ținut mult, dar a fost bună. Plantele par mulțumite ca niște domnişoare la primul lor bal, ionii negativi au primenit aerul, oamenii au dormit mai bine și avantajul meu e că am scăpat de udat! Vedeți că am fost altruistă, m-am pomenit ultima!
Dorm până la 4, ascult concertele păsăreşti, mă uit pe net, scurg castraveții murați să fie gata de opărit…
Se face 6 și mă plimb prin grădină, fain! Imi vine un gând mișto: ia să plantez eu niște flori de piatră la vecina de vizavi(da, așa se scrie corect româneşte!). Zis și făcut. Plantez florile,când mă ridic…se lăsase ceața, așa rapid!
Acum sunt curioasă când îşi va da seama că are flori…

Jurnal de grădinar mândru

19875145_675108512698278_3907909244777677556_n

Nu sunt mândră de realizările mele horticole, ele mă fac doar fericită. Sunt însă şi mai fericită pentru că azi am primit o veste minunată : Victor Sporis, băiatul surorii mele din Spania, după ce a fost primul la examenul de bacalaureat din liceul lui, a fost admis la facultate în Barcelona, la inginerie fizică, unde sunt doar 40 de locuri, singura cu acest profil din Spania, după cum îmi spunea mama sa.
Victor este unul dintre cei mai iubiți din clanul nostru pentru că e un tip echilibrat, cu mult umor și bun la suflet. Cred că îl iubesc și tinerii din str. Ion Creangă din Sebeș, unde îi plăcea să stea vara, când venea în România. Le făcea fetelor de acolo chec, a venit cu rețeta din Spania și am discutat-o amândoi.Era atât de bucuros că face pentru prietenele sale ceva!
Am stat mai mult cu el când avea în jur de 5 ani sau mai puțin și locuiau aproape de Madrid. Diminețile erau ale noastre pentru că părinții erau la muncă, iar sora lui era în faza rebelă a adolescenței. Când se trezea, mă ruga să-l las să prepare omlette à la française. Îi spuneam că îl las, dacă o și mănâncă. Era de acord, dar până la urmă nu mai avea chef. Nu era un mâncăcios, cred că îi plăcea să încerce el să facă experiențe. Tot amândoi făceam aluat de pizza și a ajuns să facă foarte bine operația; apoi, în România, am făcut chec sărat și cookies americane. Am și pus rețeta pe gustos.ro cu denumirea „Chec sărat Victor”.
E bine să laşi copiii să experimenteze, asta le dă încredere în forțele proprii!
Seara îi spuneam povești și le cam inventam, punându-l pe el erou, doar că mă lua somnul și o luam pe arătură, intercalând fraze de genul:”pun murături”, ” calc haine” etc. Mă zgâlțâia și striga: „Nu-i așa! Nu așa ai spus-o ieri!” Dar cum, îl întrebam eu. „Stai că ți-o spun eu!” Și o repeta ad litteram, lăsându-mă mută de uimire. Într-o zi l-am întrebat cum de ține minte așa de bine. Mi-a răspuns că el are niște casete în cap. Și oamenii mari nu au? „Ba da, dar ale adulților sunt goale!” Mi s-a părut o explicație clară și de o intuiție surprinzătoare a felului în care absorb copiii la vârsta mică informațiile din jurul lor. Cât de important este ce facem în familie pentru dezvoltarea lor! Cred că, dacă am realiza la nivelul profund al ființei noastre acest aspect, ne-am cutremura de rolul pe care îl avem ca părinți!
Și eu am învățat de la Victor spaniola mai bine ca de la adulți, am învățat să înot pe sub apă pentru că se urca pe mine spunând că este delfin. Am învățat cât de important este să faci elevii să vină cu drag la şcoală pentru că îşi admira învățătorul care tot inventa câte ceva plin de umor. Spunea Victor: De-abia aştept să merg la şcoală să văd ce mai scorneşte!
Pe la 6 ani a venit în România și l-am dus in tabără cu elevi din Sebeș, într-un sat de lângă Sighişoara. A fost purtat pe brațe când a înscris golul victoriei pentru echipa lui, deşi era cel mai mic din tabără. Dar culmea a fost că s-a îndrăgostit de o fată de liceu și i-a cântat serenadă sub balcon. Apoi a văzut-o prin Sebeș cu un băiat și a fost dărâmat!
Și în cinstea lui am făcut o „mousse au chocolat”, că tot îi place lui franceza! Numai că o voi mânca eu! Îl aştept să vină în curând!
Dragilor, bucurați-vă cât îi aveți aproape. Dar și când îşi întind aripile și zboară să cucerească lumea, LUMEA LOR!
Succes tuturor absolvenților, oriunde s-ar afla!

Jurnal de grădinar nostalgic

bis.jpg

Duminica nu e atât de lucru și te apucă nostalgia, întoarcerea în trecut, mai ales în copilărie…
Sunt multe imagini, nu știi la care să te oprești, să le găsești înțelesul după trecerea anilor.
La un festival închinat lui Lucian Blaga a fost un moment când oaspeții au fost invitați la motel, unde s-a stat de vorbă în grupuri mai mici. M-am nimerit cu un scriitor din Belgia fiindcă vorbea franceza. Nu mai știu cum s-a derulat discuția, dar am ajuns să vorbim de prima amintire și de experiența legată de aceasta. Pentru mine a fost într-o vară în satul natal, lângă casa noastră care nu era încă tencuită și mă uitam la albinele și la bondarii care zumzăiau prin florile cu miros de miere, la muștele care mi se păreau că ies din crăpăturile dintre cărămizi. Și dintr-o dată, am fost conștientă de ființa mea individuală, parcă mă vedeam de sus cu o mirare plină de bucurie, ca o mică gânganie care se scălda în soare, în beția dulce a verii. A fost ca un vârtej de lumină blândă și nu cred că am mai fost fericită vreodată în acest fel, cu aceeași intensitate. Belgianul mi-a povestit o experiență de același tip și am retrăit bucuroși comuniunea cu un flux care venea de peste timp. Parcă mă înălțam undeva în alt strat al conștiinței și aura aceea pe care am simţit-o coborând asupra mea în acel ceas binecuvântat al copilăriei m-a mângâiat uşor.
Am tăcut amândoi…
Sunt experiențe pe care le trăiești câteodată și ele îți ating sufletul până la izvorul unde se ascunde în noi scânteia divină!
Vă doresc să vă amintiți înfiorați de clipele minunate ale copilăriei, nu cu regret, ci cu recunoștință!
Lăsați să vă inunde izvorul pur care se ascunde în copilul din noi!
O seară binecuvântată!

Jurnal de grădinar… cu „crastaveți”

„No, şi mai zice că-i profă de română! Nici nu ştie să vorbeşte!”
Nu vă grăbiți, că-s ardeleancă și o iau ca melcu’…sper că știți gluma, oricum nu o spun acum!
E vremea…nu a rozelor, a castraveților. Tot românu’ de orişice gen, mai ales feminin , îi tezaurizează la borcan pentru iarnă.
Vă dau și o scurtă rețetă că mi-a cerut-o o doamnă psiholog al cărei soț s-a amorezat de murăturile mele.
Culegi/ cumperi castraveți, speli împricinații și îi aşezi în recipient+cimbru, mărar, usturoi, ardei iute, dafin, frunze de țelină, de vişin, o frunză de coacăz negru, boabe de piper, ienibahar, muştar( lista se poate ajusta, după plac și ce ai!). Calculezi apa cam cât jumatate din volumul vasului. De exemplu, pentru un borcan de 5 litri cam 2,5 de apă. Eu pun 45 g de sare la litru de apă, mama o lingură la litru de borcan. Dai in clocot apa cu sare, dafin, boabe de piper și torni în borcanul cu de toate. Puneți borcanul pe grătarul de metal al aragazului sau tavă de metal, cuțite(chestie de fizică), să nu se spargă borcanul.
Nu faceți ca soțul meu care a pus un balon de sticlă, de 50 l, pe zăpadă și a turnat apa fierbinte. Așa a înțeles el că eu pun pe ceva rece!
Să revenim la castraveții noștri! Turnați cu grijă apa fierbinte, puneți o farfurioară deasupra și acoperiți cu o haină rea, dar haínă să fie! Lasați așa până a doua zi, când goliți apa, aşezați castraveții și mai adaugați, că acum mai încap, clocotiți iar apa, turnați, acoperiți. Atenție că fermentează și mai curg…Mai repetați faza și a treia oară, dar acum puneți capac sau celofan. Gata, la beci/ pivniță/ cămară cu ei! Alte rețete găsiți pe internet.
Of, plictisitor, dar util! Trecem la lucruri serioase! Pe Florin Piersic îl știți de la lecția cu crastavetele…că așa zic ardelenii…
Incep cu o superstiție: se seamănă fix în 2 mai să-i culegi la 2 zile! Nu am verificat, dar așa mi-a spus Mărioara!
Cea mai tare poveste adevărată din domeniu acum v-o spun! Un soț e mort după castraveți și vede că vecinii au semănat. Ei renovau, cred, oricum era mult de lucru prin curte, casă. O tot bate la cap pe nevastă-sa că trebuie/musai să meargă în luncă să semene „crastaveții”. După mai multe insistențe, soția cedează și pune de cu seară semințele la înmuiat în lapte. Pune castronul în şură și dimineața constată cu stupoare că mâțele au băut laptele cu semințe cu tot. Or fi fost lacto-vegetariene sau flămânde! Ce să facă?! Nu- i spune nimic soțului și pleacă la luncă, destul de departe de casa lor. Acolo, soțul făcea rândurile și ea se prefăcea că seamănă. El mai mergea să vadă dacă au ieșit.La vecini da, la el ba! Se tot plânge soției care îi spune până la urmă povestea. Doamna are un simț al umorului teribil și am râs multă vreme de asta.
Despre castraveții călători ați auzit? Prima dată am aflat de la un proaspăt student care venise în vizită la liceu și mi-a spus că mama lui îi taie pe lung și îi pune în peturi de plastic că se închid mai bine și nu se varsă pe autobuz(așa trimiteam pachete la Timișoara și la Cluj, sau mai nou in Spania, Germania). Acum îi punem la murat în bidoane de 5 l.
Și una cu fă bine și… O doamnă din Cut are copii în Spania și profită că un fost coleg al soțului merge in Spania cu maşina, îl încarcă cu borcane cu castraveți și gogoșari de la „muma”. Ce să facă bietul om, îi este ruşine să o refuze. Pe drum, borcanele se mişcă, moarea curge și îi înmiresmează maşina cu parfum de Cut, autentic românesc. Ce-or fi râs vameşii, fiindcă şoferul știu că nu!
Și mai am destule poveşti, dar nu vreau să ratați minunatele programe TV!( v-am spus doar că eu nu am televizor)
Distracție faină!
Poze cu castraveți o să fur de la soră-mea, că tot e la modă plagiatul, dacă nu le-am șters!
P.S. Dacă îi puneți în peturi, lăsați apa să se răcească puțin, că se deformează, și le inchideți.
PPS: Postarea Iuliei Iulia Comaniciu vă lămureşte matematic despre nodul gordian al tăierii petului! O citez:

E treaba faina.Asa ii pun si eu,dar peturile mele iau calea Feleacului.Reteta infailibila,usturoi din belsug…,super- muratura! Cand ii scoti din pet,clar,sacrifici petul prin sectionare „circulara” (sus) si ii transferi in vase mai mici.cra

Jurnal de grădinar…pescar

Soțul meu iubeşte pescuitul, merge des că e linişte, îi place natura dimineața, răcoarea…Îl ducea tatăl lui la pescuit și a prins microbul. Vaccin antipescuit nu știu să se fi inventat că i l-aş fi administrat pe vremuri. Acum ne respectăm pasiunile! El zice că pescarii sunt niște nebuni liniștiți.
M-a dus și pe mine o dată pe baltă și am prins…cea mai tare insolație!
Într-o noapte, pe balta din Lancrăm, pe lună plină, un pescar vede cum săreaupeștii din apă și se gândeşte să pescuiască la muscă (metoda asta se practică, de obicei, ziua și la păstrăv). Zis și făcut! Aruncă undița cu musca din dotare și mușcă oarece. Se zbate, o ia către malul opus.Omul, disperat, strigă către pescarii de acolo să facă gălăgie. Tam-tamul are efect și prada revine spre pescar, se luptă, mulinetă, fir, dramatism…Toți aşteaptă strigătul victorios „L-am luat”, dar nimic… Liniște…Ăia numai rezistă și întreabă ei: „L-ai luat, măăl?” Luat pe dracu’, o luat-o pe miriște. Era un șobolan de apă!”
Când se întâlnesc doi pescari se salută cam așa:”No, cum a fost, ai luat ceva?” Un vecin, moldovean, a răspuns: „Am luat unu’, da’ iera difect!” Cum adică, defect?! „Prea aproape capu’ di coadă!”
Să nu vă imaginați că mâncăm doar pește de mult ce prinde! Mai pică și iepuri.. Venea de la pescuit de prin zona Vinț și făcuse pană la bicicletă, şi-a propus să nu se enerveze, venea pe lângă bicicletă, când, aproape de intrarea în Sebeș, opresc două maşini și-I strigă: „Domnule, nu vrei un iepure?” Erau din Iași, loviseră un iepure și până acasă s-ar fi stricat. Șoferul îl avertizează că iepurele e ok, chiar dacă nu se vede vreo rană, dacă îl lovești în fund, moare…La oameni se spune că, dacă primești o lovitură acolo, e un pas înainte …
Se gândea că intră în cartier unde este lumină și râde lumea că vine de la pescuit cu un iepure! Oricum, eu m-am bucurat, că-mi place iepurele…tocăniță!
Iepurii chiar sunt fricoși, asta a aflat-o de la un unchi vânător, fac infarct…A pățit-o cu unul care a murit când l-a prins și el l-a aruncat, crezând că era bolnav!
Cea mai ciudată poveste pescărească s-a petrecut în trenul de Vinț, „Cujireana” dacă-l mai știți,cel cu etaj. Se urcă în tren echipat de război, cum spune, cu rucsac, undițe, cizme, murdar și se oprește în spațiul dintre etaje, de, arăta ciudat! Se apropie de el un călător și îi pune tot felul de întrebări din care se vedea că se pricepe la pescuit, chiar părea pasionat. Soțul îl întreabă de câteva ori dacă a fost la pescuit și primea invariabil același răspuns: Aș fi vrut, dar n-am putut!”, fără altă explicație. Se tot gândea care o fi cauza, că, oricât ai fi de ocupat, tot mai e o duminică, un concediu… Nouă ne place mult Rebusul, era și asta o enigmă…Când să coboare din tren, i-a venit soluția și l-a întrebat:
„Pușcărie?”
„Da!”
Seară cu pace, pescari sau nu!

Jurnal de dimineață obosită

Uite că scriu și de dimineață, nesătuilor! Acum trebuia să ud în grădină. Ieri am udat de la 5 la 7. Acum şed în şezlong/scaun lung/ chaise longue, ar scrie francezii. Cum ar zice mama „ca o doamnă”. Ea ne dă ordine de felul ăsta: „Ia meri tu ca o doamnă/ domn și du gunoiul,sapă etc. Deci la sat domn e ceva care sugerează odihna și alte fasoane de oraș. Când vedea tata în fața blocului atâția oameni care stau pe bănci spunea: „Ia ui ce de oameni buni de sapă!”
Sapa e un factor care m-a determinat să fug de sat, că nu era așa doar prin grădină, ci niște rânduri de cucuruz de te uitai ca marinarii după o insulă să poți striga: Capăăt! Și mai era și sapa la vie…am săpat o dată doar cu sora mea, Neli, luându-ne și cartea de citit.Când ajungeam în capu’ rândului, mai citeam câteva pagini…Oricum, cât dura procesarea unui rând, tot la acțiunea din roman ne gândeam. Vedeți cum dezvoltă săpatul imaginația! Puneți-vă copiii la muncă, nu tot pe internet, jocuri, cluburi… Vine tata/Ticu îi ziceam noi, la inspecția muncii.Vai de noi! Rezultat necorespunzător, săpat mai pe deasupra! Trebuia sapă adâncă, de ogor se zice, ne ceartă zdravăn și ne pune să repetăm operațiunea…
No, hai, că voi încă dormiți, vă ajunge pentru cafeaua de dimineață!
Eu tot la sapă am ajuns, acum de bunăvoie și nesilită de nimeni!
Vă las, plec să-mi dezvolt imaginația cu nițică horticultură…așa-mi trebuie dacă n-am pus mâna pe carte la timp!