Jurnal de sâmbătă în Stuttgart

20431654_685239135018549_9102423294745864894_n20155767_685239171685212_2449357974166623995_n

De dimineață, nu chiar foarte devreme, mergem nu departe de domiciliu, să-și cumpere fiica mea niște „pomi”. Eu credeam că vreun măr, prun, păr… Ne, și-a cumpărat doi arbuști ornamentali să-i pună în spațiul care o desparte de vecina cea vorbăreață! Adică un fel de semn de „până aici e Mănăşturul!”
Bun, dar pomișorii ăștia, rod al unei intense cercetări de specialitate prin Gartenlust (înălțimea maximă atinsă, forma specifică, are flori, cum arată toamna, e semper virens…se poate căra per pedes…), pomişorii, zic, trebuie transplantați. Mde, așa-s informaticienii ăștia, căcaută în baza de date informațiile, că altfel nu rulează programul?!
Deci facem o altă vizită la varianta germană a magazinului Dedeman să cumpărăm ghivece de acelea solide rău să țină pomii. Mamă, ce de flori, ți se scurg ochii după ele! Pentru asta am închiriat o mașină prin telefon. Adică ai un cont la firma de închiriat și mergi în anumite locuri unde le sunt parcate mașinile, ai o cartelă și gata! Sigur că plătești după timpul respectiv. Când termini, o duci de unde ai luat-o…nicio persoană „fizică” nu te asistă. Bun și internetul ăsta!
Pentru mine vizita a fost cam prea rapidă că aș fi stat toată ziua să admir florile! Dar nu toată lumea e în vacanță!
Pe drumul cu S-bahnul erau mulți tineri cu băutură în mână, sucuri probabil, mergeau la iarbă verde, cum zicem noi! Aglomerație că e zi liberă, soare…Deodată simt niste picături de apă…o tânără făcea baloane și era însoțită de altele, echipate la fel, cam dezbrăcate…Una din ele avea un fel de rochiță albă ca de balerină. Mă gândeam că fac ele vreo petrecere înainte de nuntă! Probabil au petrecut toată noaptea și acum s-au extins în tren! Deodată, cea cu baloanele începe să vorbească foarte tare, avea o voce groaznică, pițigăiată, toată lumea și-a dus mâinile la urechi! Avea niște sticluțe cu băutură, cam de 50 ml, și împărțea unor tineri…ăia ziceau noroc și beau. Când le-a terminat, a venit alta cu un bax de sticluțe! Am coborât din tren cu vâjâituri în urechi!

Jurnal de grădinar…lunea

21248172_697690897106706_862156669521742673_o21054930_696550753887387_7499292932682147674_o

Ați văzut ce de roșii cherry am avut…erau sortit căderii, dar o prietenă a făcut plajă culegându-le. De obicei, le dădeam colegelor cu copii mici…Anul acesta am dat unei vecine de aici care nu are chef de lucrat grădina, pentru că „se respectă”: face integrame, îşi face unghiile și fumează. Buruienile din grădina ei sunt de Cartea recordurilor, mai înalte decât gardul și mi-a îmbogățit colecția cu plante noi pe care trebuie să le smulg. Câtă dezinteresată generozitate! Mi-a provocat o uimire nemaiîncercată până acum: poate susaiul crește cum spunea scriitorul „de nu se vede calul și călăretul”! Da, poate, doar la vecina!
Ce să fac, mai aveam destule cherry. Le pun în sticle largi la gură, fac un bulion în care adaug morcovi, țelină, dovlecel, ardei, frunze, îl fierb o oră și torn peste cherry, capace, dunst. Gata ciorba la borcan!
Am chemat și ajutoare, pe soțul care a dat orin maşina de tocat legumele până m-am ocupat eu de cherry și de roşiile pentru bulion. Sunt mulțumită de rezultat!
Nu m-a obligat nimeni să le fac, dar e și asta o plącere de chimist ratat: să inventezi rețete și să le testezi!
Vă pup, azi e sărbătoare, merg la cea mai simpatică vecină de aici. Pe mai târziu!

Jurnal de grădinar…prin vecini

 

Mă cheamă o vecină să-i pun niște butaşi de trandafiri „că ai mână bună”, drept pentru care îmi zice „trandafireasa”. I-am mai pus, și vara asta au făcut flori.
Bun, îmi pregătesc butașii, o foarfecă, mănuși, o lopățică și plec.
Tanti Mărie era pregătită, aștepta la poartă, că mi-a deschis imediat. Ce să-i faci, stai cu poarta închisă că-s tot felul de oameni! Te văd om bătrân și singur…A venit una într-o zi și mi-a cerut bani că zicea ea nu e nimeni la CEC. Nu i-am dat. Am sunat-o pe fata care lucra acolo și a zis că a fost deschis toată ziua. No, dragă auzi ce le trece prin cap!
Și alte exemple care te fac să nu mai ai încredere în oameni.Și poate ai ajuta, dar nu știi cu cine ai de-a face! Are dreptate, știm cu toții.
Înainte să-i pun trandafirii, îmi arată cu mândrie grădina ei, alcătuită din fâșii și-mi explică unde a fost cotețul, paiele etc. și alte angarale, pe care le mai strică băiatul când vine în concediu, că e plecat demult în Germania.
Are de toate în grădină, e bine îngrijită, e un spirit deschis, ascultă și spune „no, uite, n-am știut asta, o să fac și eu. Muma îmi zicea:”Draga mamii, de la fiecare femeie ai ce învața. Io și citesc. Stai să vezi ce carte mi-au cumpărat…” Și vine cu o carte cu sfaturi pentru sănătate, din seria de enciclopedii ilustrate. „Astă-vară, pe căldura aia m-am băgat în chimnicioară, am șest pe scaun și citeam! Că în pivnița mare era prea frig.”
Îmi arată ardei iuți de diverse mărimi și forme: Uite, ăștia sunt de la dumneata, ăștia ca gogoșarii, da’ mititei îi pun numa în oțet, fără nimic, nu-i fierb, ş-apă bag în zamă câte unu. Tare buni, adică mie îmi plac, fiecare cu gustu’ lui! Ia de care vrei să ai de sămânță.”
Urmează roșiile de diverse mărimi, galbene sau clasice. Are ardei capia mari, le-a pus pari, țelină faină, trebuie să aibă soare și apă, de-aia-i așe faină! O roșie cu niște fructe enorme e prinsă între două bucăți de antenă, alta e în fața porții care despărțea curtea găinilor. Dragă, io le las, mi-i drag de toate, că dacă nu ți-i drag, nu iese nimic.
Tanti Mărie, sticle de plastic ai? Am dragă, nu le-am țâpat pe alea pe care le-ai tăiat.
Unde să pun trandafirii? Ui, aici. Nu-i pun așa înghesuiți, că trebuie să respire și ei. No, pune-i cum crezi dumneata.
Îmi arată vița-de-vie, îmi spunea povestea fiecăreia, are o mulțime de flori, le iubește pe toate.
Tanti Mărie, spune-mi povestea dumitale, cum a fost mai demult…
„Io nu vorbesc despre oamenii care nu mi-au plăcut, am stat la socri…” Se închide, nu mai vrea să rememoreze trecutul. Înțeleg.
„Io vreau să povestim, e grea singurătatea. Nu te mai bagă nimeni în seamă, prietenele mele au murit… Uite, dumneata ești văratică, cum se zicea prin Doștat, adică vorbești cu oamenii, ești așa plăcută…Hai când poți pe la mine, știu că oamenii au de lucru, da’ mai hai”
Da, singurătatea e grea! Hai să vedem de niște căpșuni că ai mei fac tot timpul. Să vii să-ți dau să pui în grădină. Hai să vezi chemnița, am făcut zacuscă, niște compot, bulion, nu multe…Că acum sunt singură, copiii plecați din țară. Mi-a adus baiatu’ maşină de spălat, uite a scris cu roșu pe ea ce înseamnă fiecare buton. Merge bine, nici n-o auzi.
Bine că o folosești că mama spală cu mâna și maşina stă degeaba!
O, dragă, cum să nu! Ui, mi-a făcut și duș, confort de vară, că iarna merg la bloc în Sibiu.
Mi-a făcut și ladă de compost, că mie nu mi-au dat de la primărie, știi cum mere treaba!
Să mai veniți pe la mine…
O ador pe tanti Mărie!76545_698194783722984_4051757965938195187_n

Jurnal de grădinar…exilat

 

Mamă, ce dramatic sună!
Dar așa mă simt, pentru că azi mă repatriez…la Sebeș!
Adio, roșii, ardei, buruieni, flori, furnici, struguri, plajă cu sapa în mână sau pe pietrele din curte, pe șezlong…dar plajă, soare, baie cu furtunul, găleți cu apă de ploaie cărate la răsăritul soarelui! 
Adio Pablito, broscoiule, care mie nu mi te-ai arătat niciodată, de teamă, bănuiesc! Nu te pui cu șefa! Plec, să nu vă faceți de cap, că vin cât pot de repede…
Adio, greieri neobosiți și leneși, mai strângeți câte ceva și voi, că furnica electorală nu-și ține promisiunile și crăpați de foame la iarnă! Nu vă bazați pe Pilonul 2 de pensii că l-au ros viermii cei neadormiți și a devenit praf!
Bun venit, oraș cu miros de fum, fumuri, maneliști cu muzica dată la maximum în maşină, băutori de bere pe băncile din fața blocului până la ore târzii din noapte…
Da, parcă eu aș merge la serviciu! Nu, e mai rău, acolo te mai bucuri de revedere…
No, sunt ardeleancă și zic: „Dacă trăbă, trăbă!”
Acum primesc invitațiile la cafea, prăjituri, torturi etc. pe care le-ați tot făcut pe FB! Să vedem cine se ține de cuvânt!

Despre ierburile copilăriei

Copil de la țară fiind, trăiești într-o lume a mirosurilor tari, plăcute sau nu!

Vaca are depozitat gunoiul în fața grajdului, ies aburi, găinile scormonesc în el, de unde vorba: Când găina se plictisește se urcă pe vârful grămezii şi scormonește gunoiul, zicere folosită pentru a-i compara chiar pe unii politicieni… Și, slavă Domnului, gunoiul politic e mare, scormonesc toate găinile care au mers la vot doar pentru că li s-a dat o glaje de ulei, că, ui, dragă, alții nu ne-o dat nimica! Bun, las’că acum ne ia cu butoiul, din toate…scumpiri peste scumpiri, minciuni peste minciuni, prostie cât încape…Trăiască mita electorală și mi(n)tea electorală de nivelul cotețului!

No, dară, ierburi se dau și găinilor: toate buruienile le aduc în extaz, se aruncă și atacă pe altele să ajungă ele, cocoșul se umflă în pene și mai face oareșce ordine, pe moment ceata e mulțumită, niște grăunțe, puțin circ, o punere la coteț din partea gospodarului. Și au și ele orbul găinilor care, se pare, că se transmite mai nou și la oameni! Uite că s-au gândit și alții la asta, nici aici nu sunt originală!

„Pesemne că în ultimul timp, când bietele animale au prins tot felul de boli, hotarele între animal şi om s-au îngustat într-atât de mult, încât nici bolile nu-şi mai respectă regnul; fapt care a făcut ca, pe aceleași căi pe care “gripa aviară” a fost transmisibilă la om, şi celebrul “orb” al găinilor, chiar dacă nu suntem atenționați la televizor, să se ia ca o molimă şi la o anume categorie de cetățeni. După ultimele studii, se pare că cel puțin cinci milioane de oameni cu drept de vot sunt deja infectați cu germenul acestei boli, dar semne ale ei au fost observate şi în diaspora.” http://ziuadecj.realitatea.net/editorial/orbul-gainilor-romanesti–8089.html(http://ziuadecj.realitatea.net/editorial/orbul-gainilor-romanesti–8089.html

Acum despre mirosuri plăcute: calapărul este o plantă cu frunze aromate care era în grădinuța din jos, aproape de casă, alături de busuioc, de  lemnul-Domnului, de șofran(ultimele două nu știu cum se numesc în realitate). Duminica, femeile mergeau la biserică cu o crenguță de busuioc în mână sau calapăr, lemnul-Domnului sau alte flori, se întâlneau cu văruțele lor și făceau schimb de flori. Am crezut că obiceiul s-a pierdut, dar, de 14 septembrie, am văzut la Miercurea o femeie de aproape 90 de ani care mergea cu o crenguță de busuioc în mână! Mi-a încălzit sufletul!

Am și eu calapăr, l-am salvat din cartier. Nu mai văzusem din copilărie când aproape toată lumea îl avea printre flori.  Miroase frumos, citesc aici că e smirnă.
E plantă medicinală, dar nu se știa asta pe la noi prin sat. Acum am început să beau ceai de calapăr.
https://ierburiuitate.wordpress.com/tag/calapar/

Să mirosim ierburi care nu ne transformă în găini cu cecitate! Să ne mai cultivăm nițel:

Nictalopia (sau cecitate nocturnă) (greacă pentru „orbire de noapte„, pop. „orbul găinilor„) este o afecțiune din cauza căreia omul sau animalul nu vede în întuneric. Este un simptom pentru mai multe boli de ochi. Nictalopia poate exista din naștere sau poate fi cauzată prin răni sau malnutriție (de exemplu, carență de vitamina A) .https://ro.wikipedia.org/wiki/Nictalopie

Întuneric profund la noi, nu cred că ne ajută vitamina A prea mult!

Jurnal de duminică

st1st2st3st4st6st7

Ce minunat este să te trezești după o noapte ploioasă, când toate sunt pline de picăturile dătătoare de viață, totul e proaspăt și înmiresmat!
„Ce bine am dormit!” spune Raluca, zâmbind printre flori.
Urmează o cafea cu lapte, obicei tipic spaniol pentru desayuno(mic dejun), apoi recuperarea amintirilor prin scotocirea dulapurilor:”Uite pantalonii ăștia evazați/ (trapezi se spunea când eram eu prin liceu). Cum am putut umbla cu ei aşa lungi! Mai știi când mi i-a tăiat tata, fiindcă mi se târâiau prin noroi și erau tot rupți?!
Da, știam, eram în vara aceea la ei în Spania, în faza ei glorioasă de rebelă, când punea muzică „de verano”, îmi țiau urechile de aceleași texte simpluțe și fără niciun sens: „Tu eres golosa, golosa y glotona/ Ești pofticioasă și mâncăcioasă”. Mde, pline de poezie și profunzime!
Altă descoperire prin dulap: „Uite pantalonii pe care îi purtam când am cumpărat casa asta, mi-s prea mari…”
„Mi-a dat tata telefon să mă întrebe dacă am pus steagurile…le pun( steagul României și al Spaniei).
Altă amintire…
În târg la Miercurea vede un purceluş care semăna cu unul dintr-un film celebru. Vrea să o cumpere pe Piggy, dar mama nu e de acord…Îl ia pe Victor și merge și o cumpără, punând-o în ghiozdan. Piggy se dovedește foarte isteață: deschidea portița cotețului și dispărea prin vecini…La un moment dat sare în groapa unde era pompa de apă…dar era drăguță, parcă era desenată. Când să plece, o duc la pensiune la măicuța și le spunea că se purta ca un câine,umbla după ea.
Vara următoare, când vin iar în România, Piggy era mare, trebuia tăiată, dar Raluca le spune că ea nu va mânca… O taie, carnea o pun la congelator, ăsta se strică că sare siguranța…Piggy nu mai e mâncată de nimeni!

Clipe minunate alături de cei dragi, să împărtășiți tot ce vă bucură! Este cel mai frumos dar pe care îl puteți face sau primi!

SĂRBĂTOAREA SECERIȘULUI LA C.A.P.

  -Măicuţo, cum era obiceiul ăla cu secerişul, cununa de spice, că-mi aduc aminte că mergeaţi la colectiv toate şi cântaţi ceva, şi eraţi foarte vesele…

– No, să vezi cum era pe vremea colectivului, că de-aştea nu scrie în cărţi! Eram împârţiţi în echipe, pe uliţe. Eu eram şefă de echipă, dragă, eram echipa 1, 2, 3, Peşte Vale. Când am terminat secerişul, ne-o dat la şefii de echipă câte 100 ml de rachiu, de colectivist adică, să le împărţim la toţi, la care am fost la secere. Şi ne-o dat nouă, la şefii de echipe să  le dăm. Io m-am dus la toţi pe-aci şi le-am spus. Că să mă duc  să le dau. Io le-am zâs că nu mă duc cu paharu’ pe-acasă să vă dau.Dacă vreţi să veniţi toate la noi şi-l bem toate acolo şi ne-am scăpat. No, nu şi-o lăsat nime partea. O venit toata lumea la noi acia  în coridor, am pus scaune-acolo, pahare  şi am băut rachiu’ ăla. Dup-aia, să mai bem ceva! Anişoară ave luat rachiu, ăsta o fost rachiu alb, şi ea avea rachiu de ăla  de vin cumpărat să-şi puie căramida în cuptor, că ea avea numa’ căsuţăle alea micuţă de-acolo.

– Dă-ne, tu, Anişoară 2 kile de rachiu că ţî-l cumpărăm noi toate.

– Ba, dragă, io nu vă dau că-mi trăbă, că am oameni la cărămidă şi ce să le mai dau dacă vi-l dau vouă!

Nu să lăsa.Până la urmă ne-o dat 2 kile de vinars.L-am beut şi pe-ăla. Ne-o fost foame. Tataişa lu’ Golea zâce:

– Tu, Anişoară, tu ai făcut pită az’, dă-ne, tu, o pită să mâncăm ceva că nu mai putem bea, ne roade la foale!

– Nu vă dau, nu vă dau, că io-s săracă, năcăjită, nu vă dau, că  îmi trăbă pita, nu ştiu ce!

Tataişa mi-o făcut sămn mie să ies până afară. Ne-am dus şi era acolo în comnă la ea pita, am luat una şi am vint. Până am vint noi, aştea o luat de la noi din cămară, brânză, slănină, ceapă  de prin grădină şi am mâncat toate-aci, o fost bine.  Când am gătat de mâncat, o venit Comşa, tată-so lu’ Lucica, bea, din sat. O sărit toate, Chiva lu’ Ciucurel şi astea:

– Hai să trăiască, dom’ morar, dă-ne şi tu ceva de beut, un kil de vinars! Şi-o dat şi ăla.  L-am beut şi pe-ăla! Da’păi, no, până ne-am pornit o fost greu…Mai târziu vine ticu-to din sat:

-Hai să trăiască, domnu’ primar a nost, nu ştiu ce, hai dă-ne un pahar de vin,zău, dă-ne şi tu!

Ticu-to face:

-Tu, ui  aici la mine, io vă dau, da’  numa un pahar, şi după aia voi mai cereţi, da’io mai mult de-atâta nu  vă  mai  dau. Să vă fie clar!

Să ducea cu un sufertaş acolo în chemniţă, parcă  acuma îl văd, vinu’ rece, vara,no, acolo, şi cu paharu’, nana Rozalie era cu datu şi nu ne lăsa până nu  îl bem, ca să nu râdem una de alta, să beie toata lumea porţia, tot. Şi am băut, no!Nana Netuţă, ui tot aşe făcea cu mâna pe chept:

– Vai, bunu-i, să-ţi dea Dumnezău ghine că aşe ne-am stâmpărat! Îi rece şi bun pe căldura asta!

No, dup-aia, ăştea mai tinere  am zâs hai să jucăm. Haidaţi să jucăm!

-Tete Văsălie, nu aduci fluiera? Era bărbatul lu’ nana Netuţă şi şta zâce bine cu fluiera. Cum să joci fără fluieră?!

– Văsălie, io atâta-ţi spun, îi moartă muma, n-are muma anu’, nu te duci!

Dup-aceea o zâs cătră ticu-to:

-Hai, nu ne mai dai, zău,  câte un pahar de vin?!  Că ni-i cald…

S-o dus şi ne-o mai adus o tură de vin. Ne-am îmbătat toate! După aia s-o apucat nana Netuţă şi l-o trimis pe tete Văsălie după fluier, nu mai era moartă mumă-sa! Şi am jucat toate…No, păi a doua zî, ne cam durea capu’…

– Parcă îmi aduc aminte că se cam ţineau de gard când mereau acasă. Şi parcă, mama Jeni şi-o pierdut cheile de la casă pe sub laghiţa noastă că le-am găsit a doua zi.Vă cam distraţi când eraţi tinere, nu ca ăştia de-acuma…

-O, tu, cochilă,  amaru nost’, dapă cât lucram, Doamne, ne rupeam oasăle de când nu să făcea lumină, ce ştiţi voi! Şi aveam si cochii mici, animale, casă de ţânut, opt oameni eram…Da’ eram tineri, da! Şi tinereţea-i frumoasă, eram tare, nu mă lăsam la nime’, că îmi plăcea să fiu fruntea, da! Păi, dacă tata nu m-o dat la şcoală, am făcu doar cinci clase…şi cât ma rugam de el: -Hai, tată, lasă-mă la şcoală că-mi place să-nvăţ, tată, să ajung şi eu cineva, să scap de amaru’ ăsta de la sat!

– Lasă, tu cochilă, că te las la anu’, cine să taie bostanii la boi, la vite, la porci…Tu nu vezi căţi îs?! Că surorile tale îs la liceu şi îi greu, cine să ne-ajute?

Tot ăşe mă amăgea…  Şi am învăţat bine la şcoală, prindeam iute. Nu m-o mai dat! Şi să ştii că nu am putut suferi bostanii, de-aia mulţi ani nu am pus în cucuruz bostani, da’ ce vină aveau ei! Aşa era la ţară, nu ieşeai din vorba părinţilor! Şi mă durea sufletul, vezi cât îmi place şi acum să citesc, că ne-o şi lăudat popa la biserică, nu ăsta de acum, pe mine şi pe nănaşa, ce cititoare sântem. Apăi, io cred că am  ctiit cât toţi elevii ăia din liceu, că iarna nu-i atâta de lucru şi noaptea-i lungă. Că acum nu mai sunt nici şestori, nu mai toarcem, nu mai facem cipcă, no, că nu mai sunt la modă, cumpăram tot de-a gata. Nici nu-i rău, aşa ajungem şi noi doamne! Păi nu mi-ai adus Formula As că nu mai nimic de citit?!

– Ba da, uite ți-o luat Arpi toate revistele Formula As câte-o găsit la chioșc.

FOTOGRAFII: Poza de sus este cu domnul Ieronim Stoichiță care avea casa unde a fost apoi sediul CAP, de care azi s-a ales praful. În dreapta lui sunt membri ai familiei mele.

Prima poză de jos: sora bunicului, mama Mili, soțul ei, moșu’ Ion în brațele căruia sunt eu.

Poza color de jos: bunicii, părinții, soacra mea, eu și surorile mele, soții noștri, bebelușul este Teodora, fata surorii mele.

In dreapta, doua din Adelinele familiei-eu, cea mai mare, și verișoara mea, Adelina Groșan de la Baia Mare, tot profesoară de română, în Grădina Botanică din Cluj. Se pare că și atunci iubeam florile…

 

Jurnal de grădinar…ploios

Ce face un grădinar când stă să plouă? Nu, nu stă în casă și se uită la TV că nu are și nici nu merită! Curăță pe la poartă buruienile și asta îi ia mai mult de 2 ore, apoi separă irișii că e vremea. Se duce prin grādină să vadă starea nației de vegetale și se împiedică de graurul ăla care cred că vrea să fie adoptat… Între timp, coace câteva vinete… Da, Miercurea Sibiului este oraș, dar nu are nici apă curentă, nici canalizare, aşa că pe șanț curge tot… Face pauză scriind pe FB ca să nu se mai gândească la „minunile” veşnicei noastre tranziţii! Şi la viitorul tot mai în acord cu expresia „stă să plouă”…