-Măicuţo, cum era obiceiul ăla cu secerişul, cununa de spice, că-mi aduc aminte că mergeaţi la colectiv toate şi cântaţi ceva, şi eraţi foarte vesele…
– No, să vezi cum era pe vremea colectivului, că de-aştea nu scrie în cărţi! Eram împârţiţi în echipe, pe uliţe. Eu eram şefă de echipă, dragă, eram echipa 1, 2, 3, Peşte Vale. Când am terminat secerişul, ne-o dat la şefii de echipă câte 100 ml de rachiu, de colectivist adică, să le împărţim la toţi, la care am fost la secere. Şi ne-o dat nouă, la şefii de echipe să le dăm. Io m-am dus la toţi pe-aci şi le-am spus. Că să mă duc să le dau. Io le-am zâs că nu mă duc cu paharu’ pe-acasă să vă dau.Dacă vreţi să veniţi toate la noi şi-l bem toate acolo şi ne-am scăpat. No, nu şi-o lăsat nime partea. O venit toata lumea la noi acia în coridor, am pus scaune-acolo, pahare şi am băut rachiu’ ăla. Dup-aia, să mai bem ceva! Anişoară ave luat rachiu, ăsta o fost rachiu alb, şi ea avea rachiu de ăla de vin cumpărat să-şi puie căramida în cuptor, că ea avea numa’ căsuţăle alea micuţă de-acolo.
– Dă-ne, tu, Anişoară 2 kile de rachiu că ţî-l cumpărăm noi toate.
– Ba, dragă, io nu vă dau că-mi trăbă, că am oameni la cărămidă şi ce să le mai dau dacă vi-l dau vouă!
Nu să lăsa.Până la urmă ne-o dat 2 kile de vinars.L-am beut şi pe-ăla. Ne-o fost foame. Tataişa lu’ Golea zâce:
– Tu, Anişoară, tu ai făcut pită az’, dă-ne, tu, o pită să mâncăm ceva că nu mai putem bea, ne roade la foale!
– Nu vă dau, nu vă dau, că io-s săracă, năcăjită, nu vă dau, că îmi trăbă pita, nu ştiu ce!
Tataişa mi-o făcut sămn mie să ies până afară. Ne-am dus şi era acolo în comnă la ea pita, am luat una şi am vint. Până am vint noi, aştea o luat de la noi din cămară, brânză, slănină, ceapă de prin grădină şi am mâncat toate-aci, o fost bine. Când am gătat de mâncat, o venit Comşa, tată-so lu’ Lucica, bea, din sat. O sărit toate, Chiva lu’ Ciucurel şi astea:
– Hai să trăiască, dom’ morar, dă-ne şi tu ceva de beut, un kil de vinars! Şi-o dat şi ăla. L-am beut şi pe-ăla! Da’păi, no, până ne-am pornit o fost greu…Mai târziu vine ticu-to din sat:
-Hai să trăiască, domnu’ primar a nost, nu ştiu ce, hai dă-ne un pahar de vin,zău, dă-ne şi tu!
Ticu-to face:
-Tu, ui aici la mine, io vă dau, da’ numa un pahar, şi după aia voi mai cereţi, da’io mai mult de-atâta nu vă mai dau. Să vă fie clar!
Să ducea cu un sufertaş acolo în chemniţă, parcă acuma îl văd, vinu’ rece, vara,no, acolo, şi cu paharu’, nana Rozalie era cu datu şi nu ne lăsa până nu îl bem, ca să nu râdem una de alta, să beie toata lumea porţia, tot. Şi am băut, no!Nana Netuţă, ui tot aşe făcea cu mâna pe chept:
– Vai, bunu-i, să-ţi dea Dumnezău ghine că aşe ne-am stâmpărat! Îi rece şi bun pe căldura asta!
No, dup-aia, ăştea mai tinere am zâs hai să jucăm. Haidaţi să jucăm!
-Tete Văsălie, nu aduci fluiera? Era bărbatul lu’ nana Netuţă şi şta zâce bine cu fluiera. Cum să joci fără fluieră?!
– Văsălie, io atâta-ţi spun, îi moartă muma, n-are muma anu’, nu te duci!
Dup-aceea o zâs cătră ticu-to:
-Hai, nu ne mai dai, zău, câte un pahar de vin?! Că ni-i cald…
S-o dus şi ne-o mai adus o tură de vin. Ne-am îmbătat toate! După aia s-o apucat nana Netuţă şi l-o trimis pe tete Văsălie după fluier, nu mai era moartă mumă-sa! Şi am jucat toate…No, păi a doua zî, ne cam durea capu’…
– Parcă îmi aduc aminte că se cam ţineau de gard când mereau acasă. Şi parcă, mama Jeni şi-o pierdut cheile de la casă pe sub laghiţa noastă că le-am găsit a doua zi.Vă cam distraţi când eraţi tinere, nu ca ăştia de-acuma…
-O, tu, cochilă, amaru nost’, dapă cât lucram, Doamne, ne rupeam oasăle de când nu să făcea lumină, ce ştiţi voi! Şi aveam si cochii mici, animale, casă de ţânut, opt oameni eram…Da’ eram tineri, da! Şi tinereţea-i frumoasă, eram tare, nu mă lăsam la nime’, că îmi plăcea să fiu fruntea, da! Păi, dacă tata nu m-o dat la şcoală, am făcu doar cinci clase…şi cât ma rugam de el: -Hai, tată, lasă-mă la şcoală că-mi place să-nvăţ, tată, să ajung şi eu cineva, să scap de amaru’ ăsta de la sat!
– Lasă, tu cochilă, că te las la anu’, cine să taie bostanii la boi, la vite, la porci…Tu nu vezi căţi îs?! Că surorile tale îs la liceu şi îi greu, cine să ne-ajute?
Tot ăşe mă amăgea… Şi am învăţat bine la şcoală, prindeam iute. Nu m-o mai dat! Şi să ştii că nu am putut suferi bostanii, de-aia mulţi ani nu am pus în cucuruz bostani, da’ ce vină aveau ei! Aşa era la ţară, nu ieşeai din vorba părinţilor! Şi mă durea sufletul, vezi cât îmi place şi acum să citesc, că ne-o şi lăudat popa la biserică, nu ăsta de acum, pe mine şi pe nănaşa, ce cititoare sântem. Apăi, io cred că am ctiit cât toţi elevii ăia din liceu, că iarna nu-i atâta de lucru şi noaptea-i lungă. Că acum nu mai sunt nici şestori, nu mai toarcem, nu mai facem cipcă, no, că nu mai sunt la modă, cumpăram tot de-a gata. Nici nu-i rău, aşa ajungem şi noi doamne! Păi nu mi-ai adus Formula As că nu mai nimic de citit?!
– Ba da, uite ți-o luat Arpi toate revistele Formula As câte-o găsit la chioșc.
FOTOGRAFII: Poza de sus este cu domnul Ieronim Stoichiță care avea casa unde a fost apoi sediul CAP, de care azi s-a ales praful. În dreapta lui sunt membri ai familiei mele.
Prima poză de jos: sora bunicului, mama Mili, soțul ei, moșu’ Ion în brațele căruia sunt eu.
Poza color de jos: bunicii, părinții, soacra mea, eu și surorile mele, soții noștri, bebelușul este Teodora, fata surorii mele.
In dreapta, doua din Adelinele familiei-eu, cea mai mare, și verișoara mea, Adelina Groșan de la Baia Mare, tot profesoară de română, în Grădina Botanică din Cluj. Se pare că și atunci iubeam florile…
Util și plăcut 